Un incendiu produs vineri dimineaţă, în jurul orei 07:30, la o locuinţă situată pe strada Pantei din municipiul Odorheiu Secuiesc a fost lichidat de pompierii harghiteni în aproximativ 45 de minute, aceştia reușind să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga casă și să salveze astfel bunuri de o valoare semnificativă, evaluate la aproximativ 240.000 lei.
Potrivit ISU Harghita, în urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, generat de depozitarea cenușii și jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.
„În scopul prevenirii unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita recomandă cetăţenilor să evacueze periodic cenușa rezultată de la mijloacele de încălzire, într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, şi numai după ce se sting complet resturile de jar. Altfel, se pot produce incendii, aşa cum s-a întâmplat în această dimineaţă”, transmit reprezentanţii ISU Harghita.
Potrivit acestora, la sosirea echipajului de intervenție, ardeau lemne pentru foc, depozitate lângă uşa cazanului de încălzire şi uşa de la intrarea în centrala termică.
Foto: arhivă