În ultimele 24 de ore, din cauza precipitațiilor abundente, pompierii militari harghiteni au acționat pentru evacuarea apei dintr-o curte și 9 beciuri/subsoluri inundate, în municipiul Gheorgheni, B-dul Lacu Roșu și comuna Corbu. La acest moment, nu sunt în desfășurare intervenții pentru înlăturarea efectelor inundațiilor, informeaz[ ISU Harghita.

Echipajele SMURD au acordat asistență medicală de urgență unui număr de șapte persoane aflate în dificultate. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a două afecţiuni medicale, iar cinci intervenţii au fost în cazul unor traumatisme.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au intervenit pentru salvarea unui cal căzut într-un decantor, cu o adâncime de circa 2m, în localitatea Bilbor.

Pentru ca populația să adopte măsurile de autoprotecție, în urma avertizării imediate de fenomene meteorologice periculoase COD ROȘU, în cursul zilei de ieri a fost emis un mesaj prin sistemul RO-ALERT pentru localitățile Joseni și Suseni. Totodată, alte 3 mesaje de avertizare a populației au fost emise privind prezența animalelor sălbatice (urși) în comunele Dealu, Lupeni (sat Morăreni) și orașul Băile Tușnad.

Având în vedere faptul că judeţul Harghita se află în continuare sub incidența unei avertizări meteorologice COD PORTOCALIU de precipitații abundente, până mâine dimineață, 26 iunie, ora 02:00, echipajele de pompieri salvatori harghiteni sunt pregătite să intervină în sprijinul populației din zonele care pot fi afectate.

Articolul precedentSe reia activitatea la CJ Harghita. Instituția a fost dezinfectată după ce o angajată a fost diagnosticată cu COVID-19
Articolul următorÎncă 6 harghiteni infectaţi. Bilanţul îmbolnăvirilor a urcat la 290. Explozie de cazuri la nivel naţional