Un poliţist a ajuns la spital şi a suferit o intervenţie chirugicală, după ce a fost lovit de un bărbat care făcea scandal la sediul Primăriei Zetea, oamenii legii fiind chemaţi pentru aplanarea conflictului.

Biroul de presă al IPJ Harghita a informat, vineri seara, că în urma unui apel de urgenţă care sesiza comportamentul deosebit de agresiv al unui localnic de 47 de ani, care se manifesta la sediul Primăriei Zetea, un echipaj, format din trei poliţişti, s-a deplasat la faţa locului, pentru aplanarea conflictului şi lămurirea stării de fapt.

La vederea poliţiştilor, bărbatul respectiv a devenit şi mai agresiv şi l-a lovit cu genunchiul pe unul dintre agenţi, apoi a scos un cuţit, cu care îi ameninţa pe cei prezenţi.

Întrucât agresorul nu s-a supus somaţiei de a renunţa la intenţiile sale şi pentru că riscul pe care îl reprezenta acesta era ridicat, poliţiştii l-au imobilizat şi l-au încătuşat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat pentru Agerpres că agentul lovit de agresor a ajuns la Spitalul municipal din Odorheiu Secuiesc şi a fost supus unei intervenţii chirugicale, viaţa nefiindu-i pusă în pericol.

Bărbatul care a provocat scandalul a fost internat la o unitate spitalicească, în vederea stabilirii discernământului, iar pe numele său au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru care, la finalizarea cercetărilor, va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Articolul precedentDirecţia Silvică Harghita nu găsește culegători de fructele de pădure şi ciuperci
Articolul următorObiectele care pot salva viaţa unui turist pe munte