Șoferi drogați pe drumurile din Harghita

DrugTest-5000
La sfârşitul săptămânii trecute, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au fost organizate şi executate primele acţiuni cu noul aparat de tip DrugTest, în vederea depistării conducătorilor auto care pun în pericol siguranţa traficului rutier prin consumul de droguri sau alte substanţe interzise.Încă de la prima utilizare, aparatul a înregistrat două rezultate ce recomandă analize de laborator, în vederea stabilirii cu exactitate a tipului de substanţe psihoactive consumate şi a concentraţiei acestora, în cazul a tot atâţia conducători auto.Primul dintre aceştia, un bărbat de 44 de ani, din comuna Merești, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 132, pe raza oraşului Vlăhița.În cel de-al doilea caz, conducătorul auto bănuit de consumul unor substanţe cu efect halucinogen este o femeie de 30 de ani, din municipiul Miercurea Ciuc, pe care poliţiştii au depistat-o în timp ce conducea un autovehicul, pe strada Libertății din localitatea sa de domiciliu.Ambilor conducători auto li s-au recoltat probe biologice în vederea efectuării analizelor specifice de laborator, iar pe numele acestora au fost întocmite dosare de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului ori a altor substanţe.
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


