Un agent de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Odorheiu Secuiesc, aflat în timpul liber, a prins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un  bărbat de 25 de ani din localitate, suspectat că a furat autoturismul unui localnic.

Potrivit IPJ Harghita, la scurt timp, la aproximativ 500 de metri de locul depistării persoanei respective, a fost descoperit şi autovehiciulul sustras, care era imobilizat într-un şanţ.

„La data de 12.04.2020, în jurul orei 01:00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a fost sesizat de un bărbat din comuna Lupeni despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, din curtea locuinţei. În căutarea vehiculului s-a implicat imediat un agent de investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Odorheiu Secuiesc, aflat în timpul liber, consătean şi apropiat al părţii vătămate. În scurt timp, pe o stradă din sat, poliţistul a depistat un necunoscut, care avea un comportament suspect, identificat în persoana unui bărbat de 25 de ani, din municipiul Odorheiu Secuiesc. Cu sprijinul părţii vătămate şi al agenţilor de pază ai Primăriei, cel în cauză a fost condus de poliţist la sediul Postului de Poliţie Lupeni, unde a recunoscut că a sustras autoturismul respectiv, afirmând că a comis fapta împreună cu un minor de 14 ani, care ar fi condus autovehiculul şi l-ar fi tamponat, motiv pentru care l-au abandonat”, transmite IPJ Harghita.

Oamenii legii continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii evenimentului, sub asepctul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă și conducere fără permis.

Articolul precedentUn caz pe zi în județul Harghita. Bilanțul infecțiilor cu coronavirus ajunge la 7
Articolul următorMotociclist accidentat la Odorheiu Secuiesc de un șofer de 74 de ani neatent