Județele Covasna, Harghita și Mureș au promovat regiunea prin intermediul unui stand comun sub brandul „Ținutul Secuiesc” la cea de-a 42-a ediție a Târgului de turism internațional „Utazás” de la Budapesta și la Târgul de Turism al României, organizat la centrul expozițional Romexpo.

Județele, Covasna, Harghita și Mureș, au fost reprezentate la cele două evenimente de Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, respectiv Asociația Visit Mureș.

Cele trei județe din Ținutul Secuiesc sunt participanți permanenți la diferitele târguri și expoziții turistice internaționale care reprezintă o bună oportunitate pentru promovarea regiunii și a valorilor acesteia, precum și pentru dezvoltarea unor relații de colaborare și participarea la reuniuni profesionale.

La târgul de turism de la București, care a avut loc în acest sfârșit de săptămână, datorită sărbătorilor care se apropie, mai multe persoane s-au interesat de ofertele de Paști, locurile de cazare prietenoase cu copiii și programele destinate celor mici, precum și de furnizorii de servicii de team-building, respectiv de unitățile de cazare care primesc vochere de vacanță.

În cadrul celui mai important târg de turism al Ungariei, la standul Ținutului Secuiesc, lung de 30 de metri, accentul s-a pus pe dobândirea de experiență, dezvoltarea relațiilor personale și pe informarea cât mai largă a vizitatorilor. Persoanele interesate au căutat cel mai mult locurile de cazare din mediul rural, campingurile și călătoriile organizate, dau s-au interesat și de programele active. „Starul” din acest an al standului a fost un urs, de mărime naturală, cu care s-a încercat atragerea iubitorilor faunei sălbatice pentru excursiile organizate la observatoarele de urși.

La târgul de turism Romexpo, reprezentanții județului Harghita au promovat, în principal, aplicația pentru telefonul mobil și site-ul Visit Harghita, respectiv programele cu tradiție cum ar fi Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc sau Olimpiada de la Băile Harghita. Standul Ținutului Secuiesc s-a bucurat de mulți vizitatori chiar din prima zi, la ambele târguri de turism, un interes major a fost manifestat pentru evenimentele cum ar fi vizita Papei Francisc și pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, pentru locuri de cazare, programe organizate cu aceste ocazii sau hărți și aplicații turistice.

Numeroase persoane din Ungaria au vizitat deja această regiune sau au aici rude pe care le vizitează. Majoritatea este interesată de programe cum ar fi vizitarea stânelor, drumețiile cu căruța sau observatoarele de urși, sporturile de iarnă sau drumețiile. Dintre atracțiile turistice din județul Harghita de mare interes sunt: lacul Roșu, observatorul de la Lupeni, hotarul de o mie de ani, atractive fiind și satele mai izolate, unde cazarea se face în case
tradiționale, turiștii petrecând sejurul împreună cu localnici. Pe baza feedback-ului primit, aplicația și pagina de web Visit Harghita se bucură de mare popularitate în rândul turiștilor, aici fiind grupate atât programele, locurile de cazare, cât și atracțiile turistice.

„Ne pregătim pentru cea mai mare clacă organizată în Ținutul Secuiesc, și anume, organizarea evenimentelor prilejuite de vizita Papei Francisc la Șumuleu Ciuc. Vizita Suveranului Pontif este o mare onoare, dar și provocare pe măsură. Atenția internațională se va îndrepta asupra regiunii noastre, fiind o ocazie foarte bună de a ne prezenta, respectiv va trebui să îi găzduim cum se cuvine pe cei sosiți în pelerinaj. Dorim să prezentăm regiunea și valorile acesteia oaspeților din țară și din străinătate, astfel ca cei care au fost o dată aici, să revină cu plăcere. În această perioadă vom organiza și Zilele Județului Harghita, prin cooptarea județelor vecine, pentru a oferi o serie de programe diverse, punând în valoare potențialul turistic al regiunii. Punem accent pe promovarea la scară cât mai largă a posibilităților turistice nu numai cu această ocazie deosebită, acesta fiind unul dintre motivele pentru care participăm la târgurile de profil. Ne bucură faptul că interesul manifestat pentru această regiune este în creștere”, a afirmat Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita.

Articolul precedentInterzis la patinoar după ce a aruncat pe gheaţă cu un obiect
Articolul următorCasa de Cultură din Gheorgheni reabilitată cu bani europeni