Aproapezilnic poliţoştii harghiteni depistează pe drummurile publice şoferi care donduc maşini în stare de ebrietate. ultinele două caturi au fost la Cozmeni şi la Siculeni.

În primul caz, în data de 20 mmatrie, un bărat de 38 ani, din Cozmeni, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea de domiciliu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că el nu posedă permis de conducere iar autoturismul condus de acesta nu era înmatriculat, având montate plăcuțe cu numere de înmatriculare atribuite altui autovehicul.

Totodată, bărbatul a fost examinat cu aparatul etilotest, constatându-se faptul că prezenta o concentrație de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul pe drumurile publice, cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducereurmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

O zi mai târziu, pe 21martie, un alt bărbat de 47 ani, din localitatea Racu, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe un drum public din localitatea Siculeni. Conducătorul auto a fost examinat cu aparatul etilotest, constatându-se faptul că prezenta o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, pentru recoltarea de probe biologice.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat, spre competentă soluționare, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

Articolul precedentVIDEO Cu un picior în finala Erste Liga
Articolul următorMunicipiul Gheorgheni, campion la fonduri europene pentru reabilitare termică a blocurilor