Secretariatul General al Guvernului României derulează o serie de proiecte în județele Harghita şi Covasna, cu scopul de a promova și dezvolta limba română și tradițiile, dar și pentru afirmarea identității naționale.
Anunțul a fost făcut de directoarea Departamentului pentru Strategii Guvernamentale, Lelia Oanţă, la ediția din acest an a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului. Aceasta a precizat că proiectele sunt rezultatul dialogului pe care asociaţiile româneşti din zonă l-au avut în luna februarie a acestui an cu premierul Viorica Dăncilă şi cu Secretarul General al Guvernului, Toni Greblă.
„Cele aproximativ 18 proiecte acoperă modest necesităţile identitare din zonă, dar vreau să remarc deschiderea echipei guvernamentale şi existenţa unui dialog susţinut între cele două părţi. Este un lucru extraordinar că există un dialog real, bazat pe încredere reciprocă, pe înţelegerea importanţei dezvoltării cadrului de colaborare şi promovare identitară”, a spus Lelia Oanţă.
Potrivit acesteia, asociațiile românilor din zona Covasna – Harghita și Secretariatul General ar trebui să aibă o colaborare mult mai aplicată și strânsă, astfel încât „vocea” care transmite Guvernului cele mai importante nevoi de dezvoltare socială, economică, culturală şi religioasă, concretizate în proiecte consistente, bine fundamentate, să fie clară şi puternică în dialog cu toate organismele instituţionale din ţară şi din străinătate.
„Unitatea în gândire şi construirea unui canal de comunicare centralizat pot aduce la un loc cele mai bune idei din zonă şi pot oferi cele mai eficiente soluţii de dezvoltare în judeţele din centrul ţării”, a subliniat Lelia Oanţă.
Reprezentanta Departamentului pentru Strategii Guvernamentale a amintit că există şi linii de finanţare externă a proiectelor din zonă iar asociaţiile vor primi ajutor pentru elaborarea documentaţiei tehnice.
Cea de a 17-a ediție a Universității de Vară de la Izvoru Mureşului s-a derulat în perioada 12-17 august și a avut ca temă principală problemele cu care se confruntă românii din comunităţile istorice, din diaspora, dar şi cei din Harghita şi Covasna.