Președintele Consiliului Județean Harghita condamnă ferm „acțiunea cu pungi”

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita condamnă ferm cele întâmplate in cimitirul din Valea Uzului în data de 16 mai 2019. În această acțiune sunt implicate două persoane, care au acoperit cu pungi negre crucile din beton ridicate în mod nelegal de Primăria Orașului Dărmănești. Totodată se delimitează de această acțiune și și-a afirmat încrederea fermă în rezolvarea situației pe calea dialogului.

Referitor la scrisoarea deschisă al primarului orașului Dărmănești, președintele Consiliului Județean Harghita a menționat: de facto, profanarea cimitirului s-a produs în momentul în care a fost turnat beton peste mormintele soldaţilor maghiari căzuți în primul război mondial. Consiliul Județean Harghita imediat a sesizat acest lucru și s-a adresat la foruri competente, solicitând ca în condițiile legii crucile de beton să fie mutate de cei care le-au construit, ulterior fiind dovedit faptul că documentația construcțiilor este ilegală, acest fapt fiind sesizat de către mai multe autorități, și această acțiune ilegală a fost finanțată din bani publici.

„Personal primarul orașului Dărmănești răspunde pentru lucrările făcute în mod ilegal în cimitirul din Valea Uzului. Chiar de aceea nu are niciun drept să comenteze până ce această situație de ilegalitate nu se rezolvă. Pe de altă parte construcția ilegală a primarului din Dărmănești poate fi privită ca o provocare. De aceea trebuie rezolvate divergențele administrative dintre cele două județe – Harghita și Bacău – referitoare la limita de județ, astfel vor putea fi evitate asemenea situații” – a subliniat Borboly Csaba.

Pe baza propunerii făcute de comitetul de inițiere se vor ține slujbe și se va organiza paza cimitirului din Valea Uzului, până când crucile construite ilegal vor fi mutate.

„Rog preoții, organizațiile civile să se organizeze, să ținem slujbă în cimitir în fiecare duminică și să organizăm prezența permanentă ca să putem demasca provocatorii, acei oameni – chiar putem spune – iresponsabili care doresc izbucnirea unui conflict violent exact în locul unde sunt înmormântați eroi căzuți la datorie, indiferent de naționalitate. Avem nevoie de fiecare persoană calmă, lucidă pentru aceste acțiuni! Trebuie să ne rugăm împreună pentru rezolvarea acestei situații, și nu putem lăsa ca niște persoane rău intenționate să provoace isterii de nivel național!” – a adăugat președintele Consiliului Județean Harghita.