Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, şi primarul comunei Sânmartin, Gergely András, au închis miercuri Cimitirul Eroilor din Valea Uzului cu trei lacăte şi un lanţ, hotărârea de interzicere a accesului în incinta cimitirului fiind luată de Consiliul Local Sânmartin, scrie Agerpres.

Primarul Gergely András a declarat presei că decizia a fost luată pentru a evita „evenimentele neplăcute” care au avut loc în ultima vreme la cimitirul din Valea Uzului.

„Conform Hotărârii 13 din 23 mai, anul curent, Consiliul Local Sânmartin a decis închiderea temporară a cimitirului eroilor din Valea Uzului, din cauza evenimentelor care au precedat luării hotărârii, acele evenimente neplăcute, încercăm să evităm orice altă încercare de acest gen şi din aceste considerente a fost adusă hotărârea respectivă”, a declarat Gergely András.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, susţine că s-a considerat că este „oportun şi benefic” ca poarta cimitirului să fie închisă pentru că eroii ale căror rămăşiţe se află acolo trebuie cinstiţi cum se cuvine, „nu prin circ şi ilegalităţi”.

„Am considerat oportun şi benefic ca această poartă să fie închisă cu lacăt, pentru că nu serveşte cinstea şi memoria eroilor căzuţi aici ce s-a întâmplat în ultima vreme. Fiecare când vrea puţină publicitate vine aici şi face un scandal şi apoi atrage după sine toată mass-media centrală şi nu este benefic nici pentru eroii căzuţi, indiferent de naţionalitate, pentru că aici sunt mai mulţi eroi, fiecare merită să fie cinstit, dar nu prin circ, nu prin ilegalităţi”, a declarat Borboly.

Acesta susţine că din toate documentele pe care le are la dispoziţie reiese că demersul Consiliului Local Dărmăneşti de a amplasa cruci ale soldaţilor români în cimitir este ilegal şi consideră că trebuie închisă poarta cimitirului, despre care spune că este proprietatea publică a comunei Sânmartin, până când comunitatea va simţi că lucrurile au intrat în normalitate.

„Nu există o instituţie din acest stat care până acum să fi zis că banul public cheltuit aici a fost făcut legal şi hotărârile luate de Consiliul Local Dărmăneşti sunt legale. (…) Deci, de aceea am considerat să punem cele trei lacăte şi atunci trebuie să fie scoase aceste lacăte când şi comuna Sânmartin şi bisericile istorice şi societatea civilă vor crede şi vor simţi că aici lucrurile au intrat în normalitate”, a conchis preşedintele CJ Harghita.

Articolul precedentVasas Femina Odorheiu Secuiesc se pregăteşte pentru finala Cupei României
Articolul următorNoul antrenor de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este născut la Odorheiu Secuiesc