Un bărbat de 44 de ani şi fiul său minor, în vârstă de 15 ani, ambii din comunca Sânartin, au fost arestați de polițiștii harghiteni, pentru tentativă de tâlhărie. Cei doi au intrat în gospodăria unui localnic de 73 de ani, de unde voiau să sustragă mai multe animale, însă au fost surprinși de proprietar, astfel că l-au lovit de mai multe ori și apoi au fugit de la fața locului.
Potrivit IPJ Harghita, incidentul s-a petrecut în data de 1 aprilie, în jurul orei 22:50, iar cei doi au fost prinși la mai bine de o săptămână.
„La data 09.2020, după o săptămână de activităţi concentrate de cercetare şi investigaţie, poliţiştii harghiteni au obţinut date şi indicii rezonabile cu privire la comiterea unei tentative la infracţiunea de tâlhărie calificată, de către un bărbat de 44 de ani şi un minor de 15 ani, ambii din comuna Sânmartin. În fapt, la data de 01.04.2020, în jurul orei 22:50, cei doi se pare că au pătruns într-o anexă a gospodăriei unui consătean în vârstă de 73 de ani, cu intenţia de a sustrage animale, însă, fiind surprinşi de proprietar, l-au lovit de mai multe ori şi au părăsit în fugă locul faptei, fără a sustrage animale sau alte bunuri”, transmite IPJ Harghita.
Cei doi sunt cercetați pentru tentativă de tâlhărie calificată, și au fost inițial reținuți pentru 24 de ore, fiind plasați în Arestul IPJ Harghita. Vineri, aceștia au fost prezentați Judecătoriei Miercurea Ciuc cu propunerea de arestare preventivă.