Trei harghiteni au fost implicați merți în două accidente rutiere produse pe raza județului Bihor, doi dintre aceștia ajungând la spital. Tot la spital a ajuns și o bihoreancă, implicată și ea într-unul dintre accidente. 

 

 

Astfel, marți înainte de prânz, o femeie de 34 de ani din comuna Tarcea, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19, în afara localității Diosig, pe direcția Săcueni – Oradea, într-o curbă la dreapta, pe un sector de drum în rampă, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune laterală cu un autotren cu semiremorcă condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 47 de ani din comuna Mugeni, județul Harghita.

În urma impactului, o femeie de 28 de ani, din comuna Tarcea, județul Bihor, pasageră în autoturism, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

De asemenea, ieri după-amiază, un tânăr de 24 de ani din comuna Uileacu de Beiuș, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Dacia din municipiul Oradea, pe direcția B-dul Decebal – Parcul Petőfi, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din Toplița, județul  Harghita, care circula regulamentar, în sens opus, pe banda a doua.

În urma impactului, atât conducătorul celui de-al doilea autoturism, cât și o tânără de 25 de ani, tot din Toplița, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

Sursa: Realitatea de Bihor

Articolul precedentPericol de inundaţii pe râuri din mai multe județe!
Articolul următorBilanț CoVid-19, 18 august: 541 de cazuri noi, 6 decese, 146 pacienți internați în ATI