Borboly Csaba președintele Consiliului Județean Harghita a luat cuvântul în favoarea regiunilor și comunităților rurale și a evidențiat faptul că în următoarea perioadă – 2021-2027 – sistemul de finanțare pune accent aproape exclusiv pe regiunea urbană, lăsând la o parte regiunile rurale.
„Se poate constata că orașele mari tind să acapareze fondurile și am atras atenția că în strategia de integrată de dezvoltare durabilă (ITI) trebuie avută în vedere și zona rurală. Este nevoie de implementarea acelor investiții europene în perioada 2021-2027 care nu exclud zona rurală. Se pare că din documentul care face referire la Politica Agrară Comună au fost omise acele forme de finanțare care au în vedere dezvoltarea comunitară și alte investiții infrastructurale”, a evidențiat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Acele forme de finanțare cunoscute la noi sub denumirea de AFIR și prin intermediul cărora s-a putut obține finanțare pentru rețelele de alimentare cu apă, canalizare, construire de case de cultură și altele, nu mai sunt prezente în sistemul de finanțare de după 2021.