Ca urmare a unei inițiative civile s-a formulat solicitarea ca în cadrul târgurilor lunare care au loc la sediul consiliului județean, să existe posibilitatea de predare a uleiului alimentar uzat.

Colectarea uleiului uzat în Miercurea Ciuc a început în anul 2009 când Asociația Zöld SzékelyFöld a demarat activitatea care are loc o dată la trei, patru luni. Având în vedere că tot mai multe persoane au făcut cunoștință cu programul de colectare selectivă a deșeurilor, a devenit o necesitate oferirea posibilității de colectare lunară a uleiului uzat care dăunează atât de mult mediului înconjurător.

„Odată cu drumul nostru spre târg, plasa de cumpărături nu ar fi goală. În acest mod s-ar institui o regularitatea, obiceiuri sănătoase și am și servi o cauză bună”, a afirmat Péter Antal, un tânăr din Miercurea Ciuc la a cărui inițiativă s-a alăturat Consiliul Județean Harghita.

Consiliul Județean Harghita și Agenția de Dezvoltare a Județului Harghita asigură, începând din luna martie, ca în fiecare a treia sâmbătă din lună, pe durata târgurilor lunare, între orele 8,00 și 14,00, în colțul parcării instituției, spre Universitatea Sapientia, locuitorii să poată să predea uleiul uzat.

Prima colectare de ulei uzat va avea loc sâmbătă, 16 martie, între orele 8,00-14,00.

Articolul precedentÎncep semifinalele Erste Liga. SC Miercurea Ciuc joacă cu Újpest
Articolul următorSport Klub Miercurea Ciuc a pierdut primul meci din semifinalele Erste Liga