Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Odorheiu Secuiesc, pentru tulburarea ordinii publice în parcarea unui supermarket, unde a lovit de mai multe ori cu un topor autoturismul unui concetăţean.
În dimineaţa zilei de 23 septembrie 2020, Poliţia Municipiului Odorheiu Secuiesc s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul nopţii precedente, în intervalul orar 22:00 – 06:00, un localnic de 36 de ani a lovit de mai multe ori cu un topor autoturismul unui concetăţean de 25 de ani, aparent fără motiv, tulburân astfel ordinea şi liniştea publică în parcarea unui supermarket.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii punblice şi distrugere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor comiterii faptei.
IPJ Harghita
Sursa: Realitatea de Harghita