Directorul Departamentului pentru Strategii Guvernamentale, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Lelia Oanţă, a declarat în ultima zi a lucrărilor Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, că instituţia pe care o reprezintă derulează o serie de proiecte în Harghita şi Covasna, care au ca principal scop afirmarea identităţii naţionale, promovarea şi dezvoltarea limbii române, precum şi a tradiţiilor.

Aceasta a punctat faptul că este nevoie de o colaborare mult mai aplicată între asociaţiile românilor din zonă şi SGG, dar şi o colaborare foarte strânsă între toate aceste asociaţii, astfel încât ele să poată avea o singură voce, clară şi puternică. în dialog cu toate organismele instituţionale atât din ţară, cât şi din străinătate.

Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului a ajuns la a XVII-a ediţie, timp de mai multe zile fiind dezbătute problemele cu care se confruntă românii din comunităţile istorice, din diaspora, dar şi cei din Harghita şi Covasna, relatează Agerpres.

Articolul precedentHarghita în topul judeţelor cu cele mai multe cuiburi de berze
Articolul următorVIDEO FK Csikszereda Miercurea Ciuc a pierdut la scor cu UTA Arad