Prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, a dispus intensificarea filtrelor rutiere pe drumurile din judeţ, pentru verificarea transporturilor de animale şi furaje, în vederea prevenirii apariţiei pestei porcine africane, după ce în judeţul Covasna a fost confirmat un focar al acestei boli, la o exploataţie din zona Baraolt.

Prefectul a declarat că a dispus intensificarea filtrelor rutiere pe principalele căi de acces spre judeţul Covasna, în special la ieşirea din zona Cristuru Secuiesc şi a solicitat constituirea, în acest sens, a unor echipe mixte formate din lucrători ai Poliţiei Rutiere şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita.

„În ultima perioadă, pesta porcină africană a fost confirmată în jurul judeţului nostru, dar Harghita este, până la ora actuală, un judeţ îndemn din punct de vedere al pestei porcine, adică boala nu a fost identificată, iar acest lucru se datorează faptului că am întreprins din timp măsuri de prevenţie. Au fost instituite filtre rutiere şi au fost monitorizate permanent exploataţiile unde există efective de porcine care ar putea fi afectate De asemenea, există o cooperare între Harghita şi judeţele afectate, în ceea ce priveşte informarea, în cazul apariţiei pestei, pentru a putea lua măsuri din timp”, a declarat prefectul Jean-Adrian Andrei.

La rândul său, directorul DSVSA Harghita, dr. Lado Zsolt, a precizat că se face reverificarea exploataţiilor din judeţ, în vederea menţinerii condiţiilor de biosecuritate şi se atrage atenţia oamenilor să achiziţioneze doar animale crotaliate, care au documente corespunzătoare.

„Noi, practic, verificăm împreună cu IPJ toate transporturile de animale, dacă sunt în regulă, punem accent pe circulaţia maşinilor mai mult din sud. (…) Permanent, facem monitorizarea exploataţiilor pentru menţinerea condiţiilor de biosecuritate. Cu sprijinul IPJ, încercăm, cât depinde de noi, să menţinem judeţul liber de boli infecto-contagioase şi să sperăm că vom reuşi”, a punctat dr. Lado.

Aproape 40 de porci din rasa Mangaliţa au fost sacrificaţi într-o gospodărie din judeţul Covasna în care a fost confirmat un focar de pestă porcină, informează conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

Gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, fiind aplicate restricţii pentru circulaţia persoanelor, animalelor, produselor şi mijloacelor de transport, relatează Agerpres.