Un spital modular care va fi alcătuit din șapte containere este construit în vecinătatea secției de Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Miercurea Ciuc, a informat conducerea unității medicale.

Patru containere au fost achiziționate cu sprijinul unei donații în valoare de 100.000 lei pe care Clubul de fotbal Csíkszereda a făcut-o, după organizarea primului meci de fotbal imaginar, care „s-a jucat” în data de 9 aprilie, pe noul stadion al Clubului Sepsi OSK – aflat încă în construcție.

Construcția spitalului modular a început luni, iar conducerea unității medicale precizează că astfel se va mări spațiul pentru îngrijirea bolnavilor și vor fi disponibile saloane care pot fi izolate la nevoie.

După amplasarea containerelor, acestea vor fi racordate la rețeaua de apă și canalizare, dar și la rețeaua electrică.

Secția de boli infecțioase, care acum deservește bolnavilor suspecți și testați pozitiv la coronavirus, va beneficia de încă zece paturi.

Managerul spitalului, Konrád Judit, a transmis că pe lângă mărirea spațiului, spitalul modular va oferi și posibilitatea izolării unor saloane dacă va fi cazul.

Articolul precedentHarghita rămâne cu 7 cazuri de coronavirus confirmate
Articolul următorDosar penal la Gheorgheni, pentru fals în declarații