Au fost finalizate lucrările la spitalul modular amplasat în vecinătatea secției de boli infecțioase și pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, de la Șumuleu-Ciuc. Investiția este rezultatul bunei colaborări dintre instituțiile publice implicate și sponsori.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a afirmat că lucrările de construire și echipare a spitalului modular sunt rezultatul unei noi inițiative de clacă. Noua investiție a fost prezentată în cadrul conferinței de presă care a avut loc în data de 28 aprilie la Șumuleu Ciuc.

Construcția spitalului modular a fost necesară pentru a putea extinde numărul de paturi în secția de boli infecțioase, respectiv pentru pregătirea în vederea întâmpinării posibilei creșteri a numărului celor infectați cu noul coronavirus. Extensia modulară este formată din opt containere, dintre care șapte sunt grupate ca unitate de tratare a persoanelor infectate cu noul coronavirus, iar al optulea container este vestiar pentru medici. Spitalul modular era dotat cu echipament medical: paturi de spital, dulap, set de perfuzie, monitor funcție fiziologică, dispozitiv ECG, defibrilator. De asemenea, există aer condiționat și încălzire electrică, iar grupurile sanitare sunt complet echipate. Cele opt containere au costat în total 245 mii lei, jumătate din sumă fiind asigurată direct de consiliul județean, iar cealaltă jumătate de spitalul județean de urgență, din finanțarea alocată de consiliul județean.

VIDEO inaugurare ►

„Prin intermediul acestei investiții s-a mărit capacitatea de tratare a pacienților infectați și se pot izola pacienții cu afecțiuni severe, de pacienții aflați în stadiul de recuperare. Și după ce va fi trecut pandemia, spitalul modular va fi o structură eficientă pe care o vom folosi pe viitor dat fiind faptul că în perioada epidemiilor sezonale este nevoie de mai multe paturi, numărul pacienților crescând” – a spus Konrád Judit, managerul spitalului județean.

„Spitalul modular ajută la furnizarea de îngrijiri medicale mai sigure pentru pacienți și contribuie la procesul de recuperare mai rapidă. Spitalul modular a fost construit în trei săptămâni și în prezent este dotat cu zece paturi. Nu am avut la dispoziție un exemplu de o investiție similară în România, astfel procesul birocratic a durat mai mult timp, însă pe viitor dotarea cu noi paturi se va realiza într-un timp mult mai scurt. Lucrăm pentru ca județul Harghita să fie un județ sigur, pentru a le oferi tinerilor noștri o șansă la un viitor pe tărâmurile natale. Prin urmare, una dintre sarcinile noastre este să ajutăm profesioniștii. Instituțiile publice implicate au cooperat excelent și de această dată, investiția fiind rezultatul unei noi inițiative de tip clacă”, a afirmat Borboly Csaba.

„Această perioadă în care întreaga lume este pregătită pentru a face față epidemiei de coronavirus a adus și lucruri pozitive. Ni s-a demonstrat încă o dată faptul că comunitățile de aici se pot uni dacă este necesar. Aș dori să îi mulțumesc primarului din localitatea Merești, László Tikosi pentru furnizarea a zece paturi de spital echipate conform standardului necesar acestea servesc confortului pacienților”, a declarat Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita.

„Tot ceea ce am realizat în ultimele două luni este mulțumită colaborării. Există o serie de evenimente care trebuie abordate rapid în această situație de criză. Una dintre primele astfel de nevoi a fost extinderea capacității de îngrijire a pacienților la secția de boli infecțioase, iar consiliul județean a căutat o modalitate de punere în aplicare a acesteia. Datorită atitudinii entuziaste a tuturor, acest spital modular a fost construit în trei săptămâni”, a explicat Ion Proca, prefectul județului Harghita.

„Colaborarea a fost exemplară între toți cei implicați, atât instituții cât și sponsori. Rezultatul este unul de excepție și plasează județul Harghita printre județele fruntașe. Această atitudine demonstrează și motivele pentru care statisticile referitoare la numărul de bolnavi sunt atât de bune în județul Harghita” – a afirmat Tar Gyöngyi, directorul Direcție de Sănătate Publică Harghita.

Borboly Csaba a precizat că în cazul construcțiilor mobile, cum este și spitalul modular, (care nu au fundație) nu este obligatorie autorizația de construcții. Referitor la  autorizarea alimentării cu apă și electricitate, procedura de obținere a acestora s-a hotărât a fi demarată în cursul executării lucrărilor de construcție. În situațiile de urgență, legislația permite derularea procesului de autorizare în paralel cu procesul de construcție.

ImagineImagine

Articolul precedentJudeţul Harghita rămâne „blocat” la 19 cazuri de coronavirus. Cifra nu a mai fost actualizată de luni
Articolul următor4 incendii și 16 cazuri SMURD gestionate în ultimele două zile de ISU Harghita